Dezvoltarea coordonării motorii și a flexibilității cognitive prin intervenție MAES

Context inițial

Prezentul studiu de caz descrie profilul neuromotor și cognitiv al unui copil de vârstă mică, evaluat și intervenit kinetoterapeutic conform principiilor MAES (Movement Analysis and Educational Strategies). La evaluarea inițială, copilul prezenta o preferință marcată pentru mișcări simple, simetrice și predominant bidimensionale, utilizate ca strategie principală de organizare motorie. Mișcările tridimensionale și cele care implicau alternanță, coordonare și adaptare erau dificil de realizat și evitate.

Copilul a fost inclus într-un program de terapie kinetoterapeutică începând cu vârsta mică, cu frecvență săptămânală, alternată cu perioade de întrerupere. Participarea la terapie a fost susținută pe parcursul mai multor luni, cu adaptarea intervenției în funcție de nivelul de toleranță și disponibilitatea copilului.

La prezentare, copilul manifesta dificultăți în realizarea mișcărilor care implicau coordonare complexă și alternanță, precum și o capacitate redusă de a rămâne angajat într-o activitate ghidată pentru perioade mai lungi de timp. Implicarea în sarcini era puternic dependentă de interesul și motivația oferite de materialele utilizate.

Evaluare inițială

Evaluarea conform MAES a evidențiat faptul că sistemul nervos al copilului preferă utilizarea mișcărilor simple, simetrice și bidimensionale, care implică un nivel redus de coordonare. În activități precum urcarea scărilor, copilul utiliza constant același membru inferior, evitând alternanța pașilor pentru a simplifica sarcina. Mișcările tridimensionale, ce presupun transfer de greutate, coordonare bilaterală și adaptare posturală, erau dificil de realizat și frecvent evitate.

La nivel cognitiv și comportamental, copilul prezenta dificultăți în menținerea atenției și în înțelegerea sarcinilor ghidate. Odată învățată o activitate, aceasta era executată rigid, fără toleranță la modificări sau variații, iar schimbările minore generau nesiguranță și scăderea implicării.

Pe baza raționamentului clinic, s-a formulat ipoteza că preferința pentru tipare motorii simple și rigiditatea comportamentală reflectă o capacitate redusă de adaptare a sistemului nervos la cerințe complexe, noutate și variație, copilul utilizând strategii compensatorii pentru a menține controlul, stabilitatea și predictibilitatea.

Obiective terapeutice

Obiectivele intervenției au fost dezvoltarea capacității de realizare a mișcărilor tridimensionale și a tiparelor motorii mai complexe, îmbunătățirea coordonării și a alternanței în mișcare, creșterea capacității de menținere a atenției și a implicării în sarcini pe durate mai lungi, dezvoltarea flexibilității cognitive și comportamentale, precum și susținerea adaptării la variații și schimbări în cadrul activităților ghidate.

Intervenție

Intervenția a fost structurată progresiv, pornind de la activități simple, puternic motivate, și introducând treptat variații controlate în sarcini. Materialele utilizate au fost alese astfel încât să mențină interesul copilului și să faciliteze înțelegerea cerințelor, precum jocuri de potrivire, obiecte familiare și activități cu structură clară.

În plan motor, s-a urmărit extinderea repertoriului de mișcări prin introducerea graduală a alternanței, a transferurilor de greutate și a mișcărilor tridimensionale. În plan cognitiv, s-a lucrat pe creșterea toleranței la schimbare, menținând elemente familiare în paralel cu introducerea noutății.

Acceptarea erorii ca parte a procesului de învățare și menținerea unui climat de siguranță au fost esențiale pentru susținerea implicării copilului.

Evoluție

Pe parcursul intervenției, s-au observat progrese graduale în capacitatea copilului de a rămâne implicat în activități ghidate și de a accepta variații minore ale sarcinilor. Atenția a devenit mai stabilă în contexte motivate, iar implicarea a crescut atunci când copilul a reușit să anticipeze structura activității.

Rezultate

În plan motor, au apărut primele tentative de realizare a mișcărilor mai complexe, deși tiparele simple și simetrice rămân încă dominante.

Concluzie

Cazul evidențiază importanța unei abordări terapeutice centrate pe modul de funcționare al sistemului nervos, nu doar pe achiziția unor abilități izolate. Preferința pentru mișcări simple și rigiditatea comportamentală sunt înțelese ca strategii compensatorii care oferă stabilitate, dar limitează dezvoltarea adaptativă.

Prin abordarea MAES, intervenția urmărește nu doar îmbunătățirea coordonării motorii, ci și creșterea flexibilității cognitive și a capacității de adaptare la situații variabile. Având în vedere că tratamentul este încă în curs, direcțiile terapeutice rămân deschise, iar progresul este interpretat ca un proces dinamic de reorganizare a răspunsurilor motorii și cognitive.