Kinetoterapie postoperatorie și recuperare sportivă

Cu ajutorul planurilor de tratament de kinetoterapie postoperatorie și recuperare sportivă, te ajutăm să revii la activitățile zilnice și sportive în siguranță.

Cele mai comune traumatisme, cum ar fi o entorsă sau o luxație, pot conduce la reducerea capacității motorii pentru perioade mai scurte sau mai lungi, în funcție de severitatea acestora. În astfel de situații, tratamentul de kinetoterapie postoperatorie și post traumatism este calea pentru o recuperare cu succes.

Rolul exercițiilor de kinetoterapie postoperatorie și recuperare sportivă

În cadrul ședințelor de kinetoterapie postoperatorie sau de recuperare sportivă (recuperarea traumatismelor sportive) este necesară efectuarea de exerciții fizice specifice sub supravegherea unui kinetoterapeut de specialitate și a medicului de specialitate. 

Aceste exerciții fizice au rolul de a recupera mobilitatea articulației, flexibilității, elasticității și forței și nu în ultimul rând, urmăresc creșterea rezistenței. Scopul final al acestor exerciții este recâștigarea cât mai completă a coordonării musculare de dinainte de traumatism.

Traumatismele sunt foarte variate și pot include membrul superior sau membrul inferior (fracturi, rupturi ligamentare, entorse, luxații, proteze).

Protocoale de recuperare și tratament personalizat

Programul de kinetoterapie postoperatorie sau de recuperare sportivă cuprinde o evaluare specială și un plan de tratament specific afecțiunii, personalizat pentru fiecare pacient. 

Terapia dispune de o serie de protocoale de recuperare cu parametri bine definiți. Programele de kinetoterapie postoperatorie și recuperare sportivă sunt special concepute pentru fiecare pacient în parte și țin cont de:

  • constituția pacientului
  • vârstă
  • afecțiunea pe care o are
  • tipul de activitate pe care îl desfășoară
  • stadiul de evoluție al bolii, precum și
  • existența altor afecțiuni.

În cadrul programelor de gimnastică medicală de recuperare, fiecare pacient beneficiază individual de supraveghere de specialitate din partea unui kinetoterapeut cu specializare în recuperarea traumatismelor sportive.

kinetoterapie postoperator Aprophysio.ro
kinetoterapie postoperator Aprophysio.ro

Cu ce te pot ajuta kinetoterapeuții noștri?

  • Evaluarea specializată a traumatismului
  • Plan de tratament și exerciții personalizate de kinetoterapie postoperatorie și recuperare sportivă 
  • Efectuarea exercițiilor sub supravegherea kinetoterapeutului
  • Învățarea efectuării corecte a exercițiilor de kinetoterapie
  • Sfaturi cu privire la activitățile fizice și activitățile ce pot fi practicate
  • Recomandări privind prevenția.

Întrebări frecvente despre kinetoterapie postoperatorie și recuperare sportivă

Kinetoterapia postoperatorie are rolul de a sprijini recuperarea după intervenții chirurgicale, prin exerciții adaptate care ajută la redobândirea mobilității, forței și funcționalității. Aceasta contribuie la reducerea durerii, prevenirea complicațiilor și revenirea treptată la activitățile zilnice sau sportive.

Momentul începerii ședințelor de kinetoterapie postoperatorie este stabilit în funcție de tipul intervenției și de recomandările medicului chirurg. În multe cazuri, exercițiile pot fi inițiate încă din primele etape ale recuperării, sub supravegherea kinetoterapeutului, pentru a asigura o evoluție sigură și controlată.

Recuperarea sportivă se adresează persoanelor active și sportivilor care au suferit accidentări sau intervenții chirurgicale și doresc să revină la nivelul anterior de performanță. Programul de kinetoterapie în contextul de recuperare sportivă este personalizat în funcție de sport, nivel de efort și obiectivele pacientului.

Durata recuperării diferă de la un pacient la altul și depinde de tipul intervenției, severitatea afecțiunii și răspunsul organismului la terapie. Kinetoterapia postoperatorie și recuperarea sportivă se desfășoară progresiv, cu ajustarea constantă a exercițiilor, pentru rezultate sigure și durabile.

Contactează terapeutul cu încredere!

Îți stăm cu drag la dispoziție!
Apró Rozália, Aprophysio