Întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv tratată prin intervenție logopedică
Context inițial
Pacientul este un copil de sex masculin, în vârstă de 3,5 ani, evaluat și inclus în programul de intervenție logopedică din cauza unei întârzieri în dezvoltarea limbajului expresiv. Nu există diagnostic medical cunoscut, iar părinții nu au raportat tulburări organice sau funcționale care să explice direct dificultățile de comunicare.
Părinții s-au adresat serviciilor noastre deoarece pacientul comunica predominant nonverbal, utilizând gesturi și un repertoriu foarte redus de producții sonore. Limitarea comunicării verbale avea impact asupra participării la activitățile de grădiniță și asupra interacțiunilor cu colegii, întrucât mesajele pacientului erau dificil de înțeles în contexte de grup, iar inițierea și menținerea jocului cu alți copii erau frecvent întrerupte.
Evaluare inițială
Pentru stabilirea nivelului de dezvoltare, s-a realizat o evaluare logopedică, completată prin observație funcțională în situații de joc și în contexte de interacțiune socială. Au fost urmărite două componente majore: limbajul receptiv, respectiv înțelegerea mesajelor, și limbajul expresiv, respectiv producția verbală și utilizarea funcțională a comunicării.
La nivelul limbajului receptiv, pacientul a demonstrat în general un nivel adecvat vârstei în situații naturale, confirmând înțelegerea prin acțiuni corespunzătoare, precum executarea sarcinilor și orientarea către obiectul cerut. Totuși, s-au observat episoade de răspuns inconsistent atunci când sarcinile necesitau menținerea atenției pe durate mai mari sau urmărirea unor cerințe cu mai mulți pași, ceea ce a sugerat o vulnerabilitate a atenției susținute în contexte mai solicitante.
La nivelul limbajului expresiv, au fost identificate dificultăți semnificative. Comunicarea se baza preponderent pe gesturi și vocalize, cu producții verbale limitate. Deși intenția comunicativă era clară, pacientul încerca activ să transmită un mesaj, însă vorbirea nu era încă disponibilă ca instrument eficient în viața de zi cu zi.
Concluzia evaluării, din perspectivă logopedică, a fost de întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv, cu consecințe asupra socializării și integrării în activități educaționale.
Obiective terapeutice
Obiectivele terapeutice au fost inițierea și consolidarea comunicării verbale funcționale, prin cerere, alegere, refuz și comentariu, menținând simultan comunicarea nonverbală ca suport, extinderea treptată a repertoriului verbal de la silabe la cuvinte și apoi la structuri scurte, creșterea participării în interacțiuni sociale și facilitarea comunicării în grup, precum și dezvoltarea atenției susținute prin introducerea graduală de activități structurate, cu pași clari, care să antreneze urmărirea unui proces.
Intervenție
S-a recomandat intervenție logopedică de două ori pe săptămână, asociată cu exersare sistematică la domiciliu, scurtă, frecventă și integrată în rutine. Planul de intervenție a urmărit nu doar apariția cuvintelor, ci mai ales dezvoltarea utilizării funcționale a limbajului în contexte cotidiene.
În etapa inițială, au fost create situații de interacțiune variate pentru a identifica stimulii cu valoare motivațională ridicată pentru pacient, precum jocuri cu vehicule, animale sau activități grafice. Aceste interese au fost utilizate ca punct de plecare pentru creșterea inițiativelor comunicative și pentru stimularea expresiei verbale.
Comunicarea nonverbală nu a fost restricționată, ci validată ca strategie de comunicare pentru a reduce frustrarea și a menține disponibilitatea pacientului pentru interacțiune. În paralel, au fost introduse treptat elemente verbale scurte și ușor de accesat, inițial sub formă de onomatopee și cuvinte funcționale, apoi denumiri de obiecte și atribute simple.
Evoluție
Progresul a urmat o secvență gradată: silabe, apoi cuvinte scurte, combinații de cuvinte și propoziții simple. Un aspect esențial a fost generalizarea: aceleași cuvinte au fost exersate în mai multe contexte, cu jocuri diferite, persoane diferite și cereri reale, pentru ca limbajul să devină utilizabil spontan, nu doar în ședință.
În paralel, prin activități scurte și predictibile, s-a lucrat asupra atenției și urmării pașilor. Pacientul a fost ghidat să rămână în activitate, să aștepte rândul, să finalizeze secvențe simple și să se raporteze la rolul său în cadrul unei activități. Disponibilitatea socio-relațională bună a pacientului a reprezentat un factor facilitator important: odată ce a avut la dispoziție forme verbale accesibile, a început să le utilizeze rapid în situațiile cotidiene, inclusiv pentru a relata pe scurt evenimente recente.
Rezultate
La debutul intervenției, pacientul nu utiliza vorbirea ca mijloc principal de comunicare, cu excepția câtorva sunete, iar mesajele erau transmise preponderent nonverbal. După 6 luni de intervenție, cu două ședințe pe săptămână și practică la domiciliu, pacientul a demonstrat creșterea repertoriului verbal, cu apariția de cuvinte și structuri scurte utilizate funcțional, trecerea progresivă către limbajul verbal ca principal canal de exprimare, păstrând gesturile ca suport, îmbunătățiri în participarea la activități educaționale, cu o concentrare mai bună și urmărirea mai eficientă a sarcinilor, precum și facilitarea interacțiunilor cu colegii, prin creșterea comprehensibilității mesajelor și a inițiativelor sociale.
Conform feedback-ului din grădiniță, pacientul este mai ușor de înțeles, se implică mai constant în activitățile de grup și relaționează mai eficient cu ceilalți copii. Per ansamblu, progresul comunicării verbale a susținut atât integrarea socială, cât și adaptarea în context educațional.
Concluzie
Intervenția logopedică a susținut dezvoltarea comunicării verbale funcționale și a contribuit la îmbunătățirea participării sociale și educaționale, într-un interval de evoluție favorabil pentru vârsta pacientului.
