Evaluarea nivelului de dezvoltare la bebeluși și copii
Evaluarea nivelului de dezvoltare la bebeluși și copii oferă părinților informații esențiale despre etapele cheie și sprijin pentru o creștere armonioasă. Părinții obțin, în urma evaluării, o imagine obiectivă, structurată asupra etapelor de dezvoltare și sunt ajutați să identifice timpuriu eventuale întârzieri, reușind să ia mai apoi decizii informate.
Despre Scala de Dezvoltare SEED
Scala de Dezvoltare SEED (Sewall Early Educational Development Scale) a fost numită după Henry Sewall, un medic pediatru din Statele Unite. În anii 1970, acesta a fost însărcinat să dezvolte o metodă de testare standardizată care este adecvată pentru evaluarea nivelului de dezvoltare ale sugarilor și copiilor mici, inclusiv în situații de dezvoltare atipică. Scala utilizează subtestele și sarcinile structurate din cadrul mai multor teste de inteligență pentru a putea contura abilitățile copiilor în funcție de grupa lor de vârstă, identificând și evidențiind atât punctele forte, cât și ariile care necesită sprijin, astfel încât să poată fi stabilit nivelul lor de dezvoltare și, eventual, nevoile de intervenție.
Important: Evaluarea nivelului de dezvoltare la bebeluși și copii NU reprezintă un diagnostic. Ea oferă un profil de dezvoltare care poate susține recomandări de monitorizare, stimulare sau trimitere către evaluări suplimentare (de ex. neurologie pediatrică, psihologie, logopedie), atunci când este cazul.
Cui recomandăm? (0-4 ani)
Scala de dezvoltare SEED (Sewall Early Educational Development Scale) evaluează adaptarea și abilitățile psihomotorii ale sugarilor și copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 4 ani.
Recomandăm evaluarea atunci când părinții sau familiile observă diferențe în dezvoltarea copilului lor față de așteptările legate de vârstă sau când un specialist a recomandat o examinare mai detaliată, indiferent de gradul de întârziere sau dizabilitate perceput.
Semne frecvente pentru care părinții solicită evaluarea
- întârziere în achiziții motorii (rostogolire, stat în șezut, mers);
- dificultăți de coordonare / motricitate fină (prindere, manipulare);
- întârziere de limbaj (sunete, cuvinte, înțelegerea comenzilor);
- dificultăți socio-emoționale sau de adaptare (contact vizual, joc, reglaj emoțional);
- autonomie redusă pentru vârstă (hrănire, îmbrăcare, igienă).
Ce domenii de dezvoltare evaluează scala SEED?
Scala testează următoarele domenii de dezvoltare:
- abilități motrice: motricitatea grosieră și motricitatea fină
- vorbire și limbaj: înțelegere și exprimare
- abilități cognitive: atenție, rezolvare de probleme, joc
- dezvoltare socio-emoțională: interacțiune, reglare, cooperare
- abilități de autoservire: îmbrăcăminte, igienă personală, nutriție
Puncte tari (beneficii pentru copil și părinte)
- Setul de instrumente și sistemul de sarcini al scalei SEED permit observarea activității spontane a copiilor, astfel încât în situația de testare putem obține rezultate și informații relevante chiar și atunci când cooperarea este dificilă (ex. tulburări de atenție, probleme de comportament, întârziere cognitivă etc.).
- Sistemul de evaluare ne indică vârsta de dezvoltare pe domenii și gradul de întârziere, acolo unde există.
- Pe lângă determinarea nivelului de dezvoltare, evaluarea ajută în primul rând la formularea posibilităților de dezvoltare și a direcțiilor de intervenție, urmând obiective realiste, astfel încât sprijinul să poată începe profesionist și la timp.
- Metoda permite monitorizarea progresului și urmărirea dezvoltării ulterioare a copiilor, prin reevaluări periodice, atunci când este recomandat.
- În ceea ce privește natura sa, Scala de Dezvoltare SEED este o metodă de evaluare care combină observația și interacțiunea cu sarcini concrete, ludice, în care implementarea este în mare parte non-verbală, prevenind astfel apariția anxietății de performanță.
Cum se desfășoară evaluarea nivelului de dezvoltare la bebeluși și copii?
Evaluarea nivelului de dezvoltare la bebeluși și copii cu ajutorul Scalei de Dezvoltare SEED se desfășoară în cadrul unei întâlniri de aproximativ 80 minute în prezența părinților, unde observăm inițial activitățile de joc independent ale copilului, iar apoi îndreptăm atenția lui către testele și sarcinile specifice de examinare. Luarea anamnezei și videofilmarea este, de asemenea, o parte integrantă.
Pașii principali ai evaluării SEED
- Observăm jocul liber și modul natural de explorare al copilului.
- Ghidăm copilul către sarcini specifice vârstei, sub formă de joc.
- Colectăm anamneza (istoric de sarcină/ naștere, sănătate, achiziții, rutine, comportamente).
- Videofilmarea (cu acordul părintelui) poate fi utilizată ca suport pentru analiză și urmărirea progresului.
Ce primiți la final (rezultatul evaluării)
Rezultatul evaluării este un profil de dezvoltare, adică o imagine clară despre faptul dacă aptitudinile și abilitățile copilului, în domeniile importante ale dezvoltării, operează la un nivel adecvat vârstei sale sau dacă există diferențe semnificative.
În funcție de rezultat, puteți primi și:
- recomandări de stimulare acasă (adaptate vârstei și nevoilor);
- recomandări de intervenție (ex. kinetoterapie pediatrică, terapie ocupațională, terapie logopedică);
- recomandarea unei evaluări suplimentare la alt specialist, dacă este justificat medical.
Pentru a înțelege mai clar unde anume se află copilul dvs. în dezvoltare și ce pași sunt potriviți mai departe, programați o evaluare a nivelului de dezvoltare la bebeluși și copii. Contactați-ne cu încredere: terapeuții noștri vă stau la dispoziție.

