Kinetoterapia postoperatorie

Cele mai comune traumatisme, cum ar fi o entorsă sau o luxație, pot conduce la reducerea capacității motorii pentru perioade mai scurte sau mai lungi, în funcție de severitatea acestora. În astfel de situații, tratamentul kinetoterapeutic postoperator și post traumatism este calea pentru o recuperare cu succes.

În cadrul kinetoterapiei postoperatoare sau de recuperare a traumatismelor sportive este necesară efectuarea de exerciţii fizice specifice sub supravegherea unui kinetoterapeut de specialitate și a medicului de specialitate. Aceste exerciții fizice au rolul de a recupera mobilitatea articulației, flexibilității, elasticității și forței și nu în ultimul rând, urmăresc creșterea rezistenței. Scopul final al acestor exerciții este recâștigarea cât mai completă a coordonării musculare de dinainte de traumatism.

Traumatismele sunt foarte variate și pot include membrul superior sau membrul inferior (fracturi, rupturi ligamentare, entorse, luxații, proteze).

Programul terapeutic cuprinde o evaluare specială și un program de recuperare specific afecțiunii, personalizat pentru fiecare pacient.

Terapia dispune de o serie de protocoale de recuperare cu parametri bine definiți. Programele de kinetoterapie sunt special concepute pentru fiecare pacient în parte și țin cont de:

  • constituția pacientului
  • vârstă
  • afecțiunea pe care o are
  • tipul de activitate pe care îl desfășoară
  • stadiul de evoluție al bolii, precum și
  • existența altor afecțiuni.

În cadrul programelor de gimnastică medicală de recuperare, fiecare pacient beneficiază individual de supraveghere de specialitate din partea unui kinetoterapeut cu specializare în recuperarea traumatismelor sportive.

kinetoterapie postoperator Aprophysio.ro
kinetoterapie postoperator Aprophysio.ro

Cu ce te pot ajuta kinetoterapeuții noștri?

  • Evaluarea specializată a traumatismului
  • Plan de tratament și exerciții personalizate 
  • Efectuarea exercițiilor sub supravegherea kinetoterapeutului
  • Învățarea efectuării corecte a exercițiilor
  • Sfaturi cu privire la activitățile fizice și activitățile ce pot fi practicate
  • Recomandări privind prevenția.